vineri, 10 octombrie 2008

Amalgam..

E trist sa vezi cum un copil,
Ce naste mangaiere
Se schimba-ncet intr-un adult
Din frageda durere.





Cum naste pamantul, ramane mister
El - sacru locas
Tu - biet efemer
Crescand din durere
Arzand sa renasti
Tu...biet efemer






Copil ce ai fost, plapanda faptura
Nascut din pamant, cenusa colora
Esti tot ce-a lasat o grea izbitura
De usi, de feresti






Sa schimbi trecutul, e o idee
Dar una ireala.
S-asculti prezentul, e tot idee
Dar una necesara.






De ce te peirzi in multime
Cand multimea e prea rece?
De ce doresti alte rime
Cand poezia vorbeste
doar versuri noi..?






Pe strada pustie, sub ziarul cel rupt
Razbeste din greu o fetita
Cu ochiul uscat de plansul cel mut
Zambeste-n nestiinta.





Lumea ce te inconjoara
Te-amaraste tot mai mult
Dragostea nu-ti iese-n cale
Esti un singuratic mut..






Lacrima calda te scalda in undele reci
De-nghetul ce-ti razbate gandirea
Iar dorul ti-alina cu mare durere
Faramele inimii, pierzanii de vis

Dar nu-i asa, cand simti ca-i rece
TE-astepti sa cazi, dar te ridici..
Si te ridici cu o putere
Pe care n-o-ntelegi.., o simti!






Ridici privirea din pamant
Si cauti mangaierea
Si cauti clipa coborand
Din tine..esti minunea!

Inalta-ti ochii doar putin
Nu e departe zarea
Si cerul e mult mai senin
Nu-ti renega chemarea..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu