vineri, 18 septembrie 2009

E toamna pretutindeni

Sta sa ploua..nu, inca nu ploua..de fapt ploua cu doi pasi inainte.
Acolo, in ploaie dansez iar. anul acesta e pentru prima data..e iar toamna, nu..nu pictez flori muribunde..nu am stare..mai bine cuceresc departari, sau macar incerc.
Boboci in uniforma..freamatul sangelui inca fara sens..cand dobandim de fapt sensul deca nu atunci cand curge efectiv prin vene, fara sa te intrebe nimic..daca vrei sau nu vrei, daca poti sau nu poti, daca e gustul care iti place sau nu.
Mai sunt cateva zile..tot mai putine..de ce nu tot mai multe? de ce sa scadem?..mai bine adaugam..mai putem inainta atunci pe verticala?

un picur de lumina
sparge dimineata
e senina!
o raza de amurguri
anesteziaza plumburi
pantomima!


Muntele..ce m-as face eu fara munte?..unde mi-as mai arunca pasii nebuni in toate partile, fara sa ma tem ca am sa calc pe langa?..muntele meu, care va fi mereu al meu si unde voi gasi mereu locul pentru mine.
Am trecut pe langa o inmormantare azi. nu a frunzelor usor moarte..ci a unui tanar.
a lasat o vaduva uscata de atatea vise ucise in urma lui..si un copil. Un copil cu obrajii rumeni si carlionti rebeli..va razbuna oare moartea tatalui sau printr-o viata lunga si salbatica?
Se spune ca dintr-o mare durere se nasc poezii..se naste arta mai degraba din lacrimi de sange, decat din lacrimi de portelan. S-a sacrificat oare tanarul tata pentru un vesnic artist?
Va deveni mai puternica mama .. se va cuibari in brate amortite de betiv ordinar..va fugi in Spania .. va razbi si pentru el?

Voua , care plecati va e bine
oricat de rau v-ar putea fi
tot mai rau ne va fi noua
si vom suferi ofiliti
neputinta de copii parasiti..
vom suferi noi, ofiliti.


Nu mai pot redescoperii aceleasi chipuri schimonosite de neputinta, de capacitatea de a iubi cu adevarat, de performanta ipocriziei, de sinceritatea goliciunii, de pustietate derapanta..nu mai vreau. am obosit si imi rezerv dreptul sa ma las inaripata de cararea ce duce spre padure. sunt deja acolo cu gandul. am sa rup frunze de nuc inainte de a ajunge pe poteca..am sa imbin mirosul lor parfumat cu mirosul pielii mele umede. Sunt deja dupa doi pasi..ploua. E perfect. E toamna si ploua si eu mai bine ma ascund sub frunzele copacilor decat sa o iau pe drumul lung spre casa. M-am camuflat..mama nu are de ce sa am certe. Sunt copil responsabil, soarta mi-a zambit.
Toamna..vocea calda a lui Tudor Gheorhe imi rasuna in ureche..in suflet, imi tremura tot..si gatlejul care nu canta..ah..daca as avea voce as canta intregii naturi..drogul meu cel de toate zilele si cum sunt acasa, in muntii mei, sunt zile de sarbatoare. Albele conace, cerul pamantiu..acelasi sicriu din fiecare an..alerg spre vesnicie, prin moarte..aleg imaginea de sfarsit cand sfarsitul e imaginea de mijloc.


Si e atat de trista toamna
cand o culeg din parul tau
albit de ani
de vise frante
infrante
de ger, mereu.

Incremenesti in ultima clipa
imaginea ta de jos
acum sa fii tu sus
zburdam noi


Codrul de ceara, zile carunte..vai moi, maruntesc un dulce negru de oi in departare..cred ca visez, ma contopesc cu gandurile poetului .. nu, chiar e o turma. mananca frunze moarte..se hranesc cu verdele uscat, chiar de in jur inca mai au verde crud. Salbaticia de a recucerii , de a razbuna..de a duce mai departe urmele celor care se sting de viata, de seva..de dor.
Disting lumina..atat de puternic printre culorile pamantii..rosu aprins, galben, cenusiu inca nu...dar vine. mai sunt doar doi pasi. inca doi pasi inainte.
E al meu..deja e al meu jocul de foc stins si imprastiat cenusiu in aer..e in parul meu, nu mi-l poate fura nimeni.doi pasiu inainte, niciodata doi inapoi.


Au innebunit salcamii
vor s-o ia din loc
prin dansul de frunze
ma prind sa ii joc

Au innebunit salcamii
nu ma iarta nici de dor
nu vor a uita amorul
cum erai odat' al lor.

2 comentarii: