marți, 6 octombrie 2009

E timpul sa ascult!

Cerul fumuriu isi pierdea privirile ascunse in urma pasilor ei tarzii. Era undeva departe de casa..atat de departe incat nu mai simtea ca o luase pe o directie anume. Se innopta si puful patului cel moale de acasa incepea sa ii tresara gandurile din ce in ce mai des.
Nu avea cum sa renunte. Nu putea sa dea inapoi. Ducea sub brat o cutie sacra. Daca nu ar pazi-o ea, cine ar face-o?..probabil ca vantul intamplarii .. cum s-ar puta increde in vant..?

And even the wind would ask me if it can touch you!

Era a nimanui si nimeni nu ar fi al ei cu adevarat. Cum putea cineva sa intalneasca gandurile ei inainte sa zburde spre alte idealuri? Cum ar putea opri cineva ca saltaretele imagini de departe sa prinda contur in visele de aproape?

Let's go! It's no time for judging what is for Right and what is for Wrong.

Si chiar daca ar cunoaste solutia ecuatiei, la ce folos? Al cui folos?
Totul e atat de schimbator. Firea umana este atat de alunecoasa? ..si cine sa fie invinuit in fond pentru fireasca schimbare? Cel care inainteaza prea rapid sau cel care nu tine pasul? Unde e armonia intre doi pasi desenati pe trotuar de o mana tremurand de tinerete plina de dor?

Dorul cui sa mai duca? Cate doruri poate sa sustina omoplatii ei deja curbati?
Ce nebunie e sa stai sa asulti cum ploaia sparge un cer senin! Si de unde pana unde sa curmi o reverie pentru un fapt? Sau un gand pentru o urma de dinti?

Just dance! Forget about the pain and worries..

Carpe diem! Vivat veselia de moment. Vivat nebunia stelara si sa cinstim in numele feeriei de Acum.
Si cutia!
Ah, cutia..s-ar sparge sa duca atat de multe fineti casante in jurul ei. S-ar sparge oglidindu-se in fragilitatea celor din urma. Ar ramane amintire intr-un ciob uitat sub calcaiul stang, sangerand o vale de regretate momente ce erau date sa fie.
Si motivul!
Motivul din cutie, atat de sensibil la gandurile de departe si atat de cuminte la gandurile de aproape (atat de fara culoare) ..fara un cer senin.
Dar e fumuriu cerul..e fumuriu abisul unui pas alungat de renegatele carari ale pasiunii intrupate si dezghetate din unul , in doi.

Ne nastem singuri.
Luptam o viata sa impartim viata in doi, trei, patru...
Realizam apoi ca in esenta, ramanem singuri.
Luptam cat ne ramane din viata sa ne umplem iar timpul, cu noi insine.
Murim in speranta ca nu vom mai fi singuri in esenta.

Renastem insa, doar atunci cand intelegem ca fericirea nu tine nici de unul, nici de doi.
Fericirea tine de cutia aceea sacra pe care o tinem sub brat in plina dezlatuire furtunoasa a lumii flamande de noi.
Tine de motivul acela sfant care ne leaga de un sens al inaintarii prin jungla.

Cutia aceea e bucatica rupta din noi. E inima noastra chiar. Motorul existentei.
Cutia ramane parte din noi..atat in unul, cat si in radical din doi.
Totul e pura matematica.
Cutia e mai mult de atat.
Ea nu se poate sistematiza intr-o matematica conventionala si nici nu poate fi cuprinsa de niste limite admisibile.

Cutia e Sfant, e Sacru, e Taina.
Motivul e mai presus de unul, de doi.

Si cerul fumuriu ii saruta pasii gazelici in graba, cedand o furtuna de fulgi de crizanteme roz.
Comandase un buchet de narcise.
Se indragostise insa de acele crizanteme roz.
Tacea.
Multumea cararilor, alergand motivul recupeat din mers.

E cutia sacra, e motivul izvor!


And the wind would show me the way to your inner desire. And I would follow the steps that promised you the 'nowhere' of your heart.

Si tac. E timpul sa ascult!

2 comentarii:

  1. mai are rost sa spun ca mi-a placut foarte mult?
    m-am obisnuit deja "sa sorb" fiecare cuvintel , fiecare sintagma.
    ar fi frumos sa scrii mai des :)

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm.
    pentru voi o fac..si pentru mine totodata..cu drag.
    rasplata sta in zambetul vostru..adanc ..in suflet.

    RăspundețiȘtergere