vineri, 23 octombrie 2009

Natura umana..schimbare

Octombrie sec, pe final. Autobuz aglomerat cu o nesimtita ca mine stand pe scaun cand alte cateva batranele urmeaza sa urce si sa nu gaseasca loc de odihna. Suna pervers. Pardon- suna banal. De fapt voiam sa spun ca suna morbid.
In brate - un ghiozdan. Mult prea greu pentru ca sa inteleg necesitatea lui.
In fata mea o femeie cu un copil. Ba nu. Un copil cu o femeie.
Sa nu o lungesc, au grija altii sa le lungeasca. Si oricum vreau nu vreau, le lungesc si eu. Deci sa ne oprim din lungit si sa exclamam:

'Mami, eu vreau sa am joc tot timpul'.

Ba nu.

'Mami, eu vreau sa ma joc foarte mult..cel mai mult..eu vreau sa ma joc , sa ma joc, sa ma joc.

Nu e suficient ca sa isi exprime doleanta:

'Mami, eu vreau sa ma joc pana ce murim. Da, pana ce murim..tot timpul vreau sa ma joc.'

O nebunie. Un octombrie tarziu si revoltat. O nesimtita tanara si lipsita de vlaga. Cateva batranele ce urmeaza sa condamne in gand educatia din ziua de azi, ba nu..de ieri-care de fapt se trage din alaltaieri.

'Dragul mami, nu te inteleg. Cum vrei sa te joci pana ce murim?'

'Tot timpul vreau sa ma joc. Nu o sa ma opresc niciodata sa ma joc'
'Ei, ba da. Ai sa te opresti din joaca cand cresti mare.'
'Ba nu! De ce spui asta?? M-am suparat pe tine. Eu vreau sa ma joc tot timpul! Pana ce mor vreau sa ma joc.'
'Nu se spune asa ceva. Poti spune ca vrei sa te joci pana cresti mare si cand ai sa incepi tu singur sa nu mai vrei sa te joci.
'Eu singur sa nu mai vreau sa ma joc?? Nu e adevarat. Minti. De ce sa nu mai vreau eu singur sa ma mai joc cand mie atat de mult, dar atat de mult imi place sa ma joc! Nu vreau sa mai fac nimic in afara sa ma joc. Nici sa mananc nu mai vrea . Numai sa ma joc!'
'Ei, haide nu o mai lua atat de tare. Si nu mai ridica vocea. Ai sa vezi tu ca atuncic and cresti are sa iti placa alte lucruri sa faci. Si nu o sa mai vrei sa te joci. O sa te saturi de atata joaca. O s ate plictisesti!'
'Nu!! Minti. De ce vrei sa nu ma mai joc? Eu vreau tot timpul sa ma joc.'
'Nu mint ca nu am de ce. Dar asa e in viata, puiul mamii. O sa incepi sa faci sport sau si citesti carti. Sa mergi in excursii la munte cu prietenii tai. Ai sa vezi tu ca nu ai sa mai ai timp sa te joci.'
'Nu!!...nu vreau sa nu mai vreau sa ma joc. Nu e corect! Eu iubesc atat de mult sa ma joc. Atat de mult iubesc sa ma joc incat VREAU sa ma joc toata viata! Pana ce murim vreau sa ma joc. Pana ce murim VREAU sa ma joc!



O furtuna.
In mine.
E timpul sa cobor.
Copilul mai ca incepe sa planga.
'De ciuda' ..se aude o voce in fundal.
'Proasta educatie'..condamna alta.

As avea oare ceva de comentat ?
Ohooo...si inca multe. Cate nu as avea eu de comentat. Si mie imi e dor sa ma joc si sa vreau numai sa ma joc toata viata. Si eu am crezut odata ca pana ce mor am sa ma joc si nu am sa renunt niciodata la joaca. Si am renuntat. Fara voie, insa. Obligata fiind de natura mea umana, care natura nu e vina mea ca nu o pot controla. E salbatica.
Sunt salbatica.
Azi sunt prietena mea, maine nu ma mai recunosc.
Azi ma iubesc, maine ma condamn.
Azi ma vreau, maine ma reneg.
Si tot asa. Si ma supar.
Ce urat fac atunci cand nu imi iese asa cum vreau eu.
Bat din picioare. Plang. Victimizez. Bat din gura.


Ai dreptul sa taci, sau sa comentezi.
Nu ai dreptul sa schimbi nimic, decat sa primesti.
Or, ce schimbi, nu ai dreptul sa intelegi de ce a trebuit sa o faci.

Poti ghici. Poti analiza pana adormi..te poti revolta.
Dar nu poti fugi.
Nu poti schimba.

Si nu, nu e vorba de destin..mi-a spus deja parerea in doua randuri despre acest subiect.
Este vorba de natura umana.
Condamnata schimbarii.
De a lasa in urma ce a iubit atat de mult..
http://www.blogger.com/img/blank.gif
Comentez!
Am obosit.
Va veni vremea in care nu voi mai comenta.

E mai grav cand bat din picioare sau cand tac fara sa imi doresc a tacea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu