sâmbătă, 6 februarie 2010

Sa nu zambim teatral!

In seara asta am avut onoarea sa o revad pe Marea Maia Morgenstern la tv. Si nu, nu ma intelegeti gresit. E o actrita buna la fel cum Eminescu e un poet bun..foarte bun, dupa cum proclama masa majoritara..insa pe mine nu ma atinge cu nimic. E o femeie cu un caracter puternic,cu o forta de exprimare extraordinara, dar gasesc in teatrala ei persoana .. o persoana cu adevart teatrala ..si atat.

Unde ne pierdem identitatea? Ce ne aduce in pragul de a nu ne mai iubi pe noi insine si cand incepem sa falsificam adevaratul nostru 'eu'?

Nevoia de a fi placut a apasat intotdeauna omoplatii mici, mari, slabi, tari, cu si fara pistrui. Si cum nu intotdeauna gasim o alta idee mai buna, ne aplecam atentia spre efect, uitand de cauza. La fel ca si cum histaminicile tin sub control alergia fara sa o vindece, si imaginea pe care o afisam acopera golul din noi, dar nu il umple.

Afisand un zambet fals si fortat generos, incercam sa ne ascundem rana in fata agresorului. Aparand arogand de puternici, starnim mai multe batai de sageti spre noi. Scrasnind din dinti spre a masca scancetul de durere, vom fi considerati duri si reci..
Si apoi chiar vom deveni duri si reci..si totusi, 'eu'-ul nostru se va revolta si isi va cere drepturile mereu. Va rasuna tot mai puternic in timpanele noastre si ne va perfora clipele aduse de iluzia fericirii.
Fericirii ca suntem iubiti. Adorati. Admirati. Idolatrizati.
Si totusi..nu va fi niciodata de ajuns.

Vom crede ca avem nevoie de mai mult. Mai falsificam putin, ne mai indepartam cateva cote de fire fata de radacini si scrasnim si mai aprig din dinti. Ba ajungem sa ne muscam de limba si sa facem exercitii de repirare-expirare ca sa tacem..

Ne mai fardam putin, ne urcam pe un toc si mai inalt, purtam o fusta si mai scurta care dezveleste un picior si mai tatuat..nu ne mai ajunge sa tragem praf in nari..avem nevoie sa ne circule prin vene..drogul..iluzia de noi.



Se ridica cortina. Faci semn sa te mai astepte putin. Nu te asculta. Te-a descoperit fara zambet pe fata. Nu iti pierzi controlul (doar te autoeduci de atata vreme sa nu pierzi controlul). Ridici barbia si pasesti apasat :

'Buna seara! Buna, a mea, seara. Acum eu vorbesc si voi ascultati. Puteti sa fiti de acord cu mine sau puteti sa aveti pareri diferite. Dar asta nu conteaza aici. Tot ce conteaza e sa ma aplaudati acum - la inceput-, pe parcursul serii si bineinteles - la final. Eu vorbesc, voi aplaudati. De fapt, chiar puteti nici macar sa ma ascultati atata vreme cat va prefaceti ca sunteti atenti la ce va spun. As veni chiar cu ideea sa va imaginati ca va aflati intr-o sala de spectacol, la un circ cu animale exotice, sub cer in timpul un concert rock cu greutate sau..de ce nu, in pat cititnd o carte buna. Mie imi convine oricum va convine voua. Doar sunt aici ca sa vorbesc eu si sa ma aplaud eu, in fond. Voi puteti doar misca mainile ca si cum ati incuviinta omagiile ce singur mi le aduc.
Va intrebati probabil de ce mai am nevoie de prezenta d-voastra atunci. M-am intrebat si eu. Am ajuns la o singura concluzie. Nu mi-a placut, asa ca am pregatit alt raspuns : pentru ca vreau sa am o imagine frumoasa in fata celorlalti. Sa ma oglindesc in ochii lor printr-o prespectiva falsa, dar eleganta, in speranta ca intr-o zi am sa pot ignora cu totul oglinda mea.
Uite, vedeti voi..de atatea ori am incercat sa sparg oglinda mea ciobita. Atatia au aruncat cu fel de fel de obiecte si subiecte grele in ea..incat nu mai reusesc sa ma conturez ca si intreg. Ma vad doar bucatele si nu pot nici cum sa armonizez puzzlelul. Asa ca imprastii piesele in toata-mi fiinta si incerc sa imi dau o alta forma...dar niciuna nu are noima, sens, implinire..decat aparent..si acest aparent e adus doar de drogul iluziei ca sunt ce ma credeti voi pe mine ca sunt, cand vorbesc ca si cum as fi ce vorbesc. Ce ascund.
Si astfel mereu ma tem ca jucand rolul acesta voi fi lovit sub centura de trac..ma voi impiedica, mi se va dilua zambetul pictat si va curge pe podea, la picioarele voastre..iar voi veti izbucni intr-un raset isteric si ma veti judeca.
Gata. Se da stingerea. Puteti pleca. Nu primesc obiectii, nici completari. Nu va pasa indeajuns ca sa vi le pot accepta.'



Se trage cortina : ..aplauze, aplauze..si iar..aplauze..


Cum putem redobandi calea spre noi?
..Primul pas e ca atunci cand se va trage cortina data viitoare, sa renuntam a mai juca un rol in exterior. Doar armonizand ce simtim cu ce zambim (traim), vom putea sa scapam intru totul de teama tracului intimidant. Singurul rol care nu are cum sa te chinuie vreodata prin trac, e rolul propriului tau 'eu'. Un rol unic si liber intru totul. Un rol fara asteptari, si deci fara esecuri.
Sa fim teatrali, sa jucam incitant..dar dragii mei..sa nu cadam prada drogului - sa nu ajungem sa si zambim teatral!


Ah,da..PS: adevarata concluzie suna cam asa:
'Pentru ca daca voi ma veti crede, aproape ca ma voi crede si eu.'

2 comentarii:

  1. sa nu zambim teatral......
    cata dreptate ai!!!!! am vrut sa imi ascund sufletul de cineva, din pacate de cel mai bun prieten al meu si am jucat un teatru al absurdului, dandu-ma un personaj pe cat se poate de jalnic, indiferent si prost. si am pierdut. propria piesa de teatru a fost un esec cu multi spectatori. si l-am pierdut. mi-am pierdut rezerva de aer pentru zile negre, mi-am pierdut lumina de zi cu zi... si asta doar din frica de a nu fi prea... sentimentala. si mi se pare ca nu e atat de dureros sa fi cu venele desfacute.......

    RăspundețiȘtergere
  2. Niciodata nu e prea tarziu sa stergi zambetul fals..e doar acuarela,nu face parte din tine.nu alearga prin vene..nu e carnal!

    RăspundețiȘtergere