joi, 3 iunie 2010

Nici muntele, nici marea



in muntii nostri, iti mai aduci aminte?..
nasteam noi dimensiuni, prin noi
nevoie si placere, alunecari sublime
de sine si de tine, dureri, extaz si ploi

m-ai inselat cu marea, acum iti e mai bine?
aud cum stancile se zguduie si zbiara
sa-ti reintorci privirea, spre ei, in noapte plina
cu dor ravasitor de tample-n ochi,asteapta

si daca nici o luna nu-ti mai arata cale
iar alga te cuprinde de pieptu-ti retro plina
si daca-n valul marii ai devenit chemare
tu sa-ti inchizi amarul, in vis de noi sa vina..

cum te iubesc, nici muntele, nici marea
nu poate sa cuprinda focul ce ne-a legat
nu are vant, nici apa de mine sa te stinga
in tine-am radacina, oriunde mi-ai plecat.

Un comentariu: