duminică, 26 iunie 2011

De ce nu am eu asteptari de la oameni.

De-a lungul timpului am observat ca intr-o relatie, orice fel de relatie, lucrul de capatai impune ca cele doua personaje (ca sa ne oprim la n=2 intr-o sugestiva generalizare la scala mica) - sa se intalneasca undeva la jumatate de drum.
Daca iti doresti ceva anume de la omul din fata ta, ai trei posibilitati:

1. Sa il manipulezi sa faca ce vrei. (prin joc de cuvinte, interese, motive, santaje sentimentale, victimizari...etc etc, caci mare e gradina Domnului si mintea omului cu atat mai incapatoare)

2. Sa inghiti pana explodeezi...lipsa.

3. Sa o ceri (pe fata, pe dos, subtil, gargarind, negargarind..etc).

Acuma in primul caz nu e ok. Desi pare ca obtii ce vrei, de fapt te afunzi mai tare in lipsuri. De incredere, bien sur. Cum sa mai ai tu incredere ca omul de langa tine sau din fata ta - iti ofera pentru ca asa simte si vrea, si nu dupa cum il joci tu? Ca vrem sau nu sa recunoastem, mici sau mari, slabi sau tari, suntem (sau nu) constienti ca uneori, cand vom lasa garda jos, nu vom mai fi capabili sa jucam zarul asa cum ne-am antrenat. Si atunci de obicei iluzia se spulbera si dam cu fundu' de podea...de la o inaltime prea mare pentru mandria noastra..ce sa mai vorbesc de sufletul nost'..ca toti avem, vrem o ba a recunoaste.

In al doilea caz iar nu e ok ca..explodezi. In general psihic vorbind, dar se poate sa dai si in boala daca nu te detoxifiezi din timp in timp, la timp!

In ultimul caz iar nu e ok si nu , nu-s Gica Contra. Nu e ok, dar e totusi singura cale prin care sa poti inca spera la o minte sanatoasa si in acelsi timp sa ..poti spera. Caci, ce e omul fara speranta? Ceri cu voce tare si spui, daca iti doresti atat de mult ceva. Nu ramai cenzurat si apasat in propria-ti asteptare.
Dar atentie, una e speranta, care se bazeaza pe ceva real sau cel putin-probabil, si alta e asteptarea.
Nu speranta ca ti se va oferi ceva anume. Ci spernta ca ti se va oferi suficient, sincer, incat sa iti fie cat de cat..cald. Sa ramai. Ca cica de aceea te agrenezi intr-o relatie. Sa bateti timpul mai ceva ca viata filmul.

Asa ca:

1. Nu poti sa nu ai asteptari de la cineva decat daca incepi sa nu mai ai asteptari in general...din acelea fixe. Adica...in loc sa vrei musai iaurt, bucura-te daca primesti mancare .. oricum vei avea parte si de iaurt..ca de nu, vorba aia, daca e atat de grav, dai ortu' popii fara.

2. Nu poti sa mai ai asteptari de la oameni daca nu cauti robotei in preajma ta. Si nu poti avea incredere in oameni ca te iubesc, daca ii joci in ambitii si cerinte fixiste.

Eu nu astept de la oamenii din jur ceva anume...imi doresc insa sa am mereu speranta ca ma vor iubi si ei pe mine..si daca ma vor iubi, sigur imi va fi bine.

Iar daca nu ma vor iubi, acolo nu e loc de mine. Punct.
Asteptarea ca voi fi iubit?...nici macar atat!..nu poti astepta decat ceva firesc, nicidecum fortat. Iar daca e firesc, vine la jumatate de drum fara sa astepti..asteptarea e pierdere de energie. Curata pierdere de energie si te deviaza asfel mult de la drumul tau.


Noapte buna si aveti grija CUM va jucati zarurile. Eu zic sa le aruncati de acum, ca altfel sigur va boicotati singuri..sufletele.

11 comentarii:

  1. O sa incep sa fac si eu la fel ca tine,adica sa nu astept de la oamenii din jur ceva anume.

    RăspundețiȘtergere
  2. E mai greu la inceput, pentru ca intr-o anumita etapa din viata-asteptarea ne devine reflex.
    Dar apoi ai sa descoperi ca va deveni ceva firesc, ...o problema in minus...caci singuri ne complicam viata in fond.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daa,complicata viata asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand incercam sa o controlam noi. Atunci e si mai spurcata.

    RăspundețiȘtergere
  5. ...daca n-am gresi, n-am ajunge sa invatam.
    Totusi, sa nu uitam : fericit cu adevarat poti fi abia atunci cand esti multumit cu ceea ce ai si nu tanjesti dupa ceea ce-ti lipseste!

    ..................................

    Intrebarea care se pune pana la urma este cat de mult timp suntem dispusi ne amanam fericirea ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai tocmai asta e. Ca am gresit mult timp asteptand.

    Pana la urma viata e ca si un cadou. Te bucuri ca il primesti.
    Iar cand nu primesti cadouri suficiente cat sa fii bucuros in viata, accea nu poate fi viata ta.

    'cat de mult timp suntem dispusi ne amanam fericirea ?' - ei uite, aici iti pot da un singur raspuns : Cat putem duce :)))..caci cand nu mai putem duce, insemana ca suntem pe drumul gresit, pur si simplu.

    Nu tine nici de alegere, nici de dispozitie, parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  7. poate tu nu, da' io am asteptari.

    prima ar fi, scoate naibii captcha ala, ca e cea mai idioata chestie de pa neti.

    secondo, viata e o functie si orice functie e determinata de variabile. daca variabile nu ar fi determintaive pentru functie, functia nu ar exista ci am avea de a face cu conceptul de liniaritate.

    tema: transpune teza asta in viata umana este un element social si o sa vezi ca iti da peste cap teoriile.

    RăspundețiȘtergere
  8. Prima ta asa-zisa asteptare ar fi de fapt o cerinta. Asteptare era daca voiai ca eu de la mine sa ma gandesc sa scot de la optinuni acel obiect. :)
    Cerinta implica comunicare, cum se prezinta de altfel si la punctul 3 al teoriilor mele.

    Secondo, viata poate fi perceputa intr-adevar ca si o funtie variabila, deloc liniara...insa nu uita ca noi suntem ce care, in mod conventional ca si la mate, ne alegem variabilele si impunem parametri de aplicatie.

    Prin urmare, a avea asteptare de la cei din jur nu intra ca si o variabila, ci ca si o constanta. Plec de la premiza sa nu am asteptari de la cei din jur.

    Una e cerinta exprimata prin comunicare si alta este actul de a avea asteptare din partea celorlalti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am asteptari de la oameni findca am fost obisnuita sa primesc si-apoi, mai mult, am fost obisnuita sa sper. Iar cand robinetul s-a inchis brusc (dintr-un motiv sau altul) eu n-am avut timp sa ma obisnuiesc si sa ies din „rutina” de a primi – astepta. Precum furnicile care inca merg chiar daca nu mai au cap. Asteptari de la oameni, mereu. Cu toate ca atunci cand nu primesti ce astepti, devii dezamagit. Iar orice fiinta rationala face tot ce poate sa nu primeasca palme peste palme de dezamagire. Ori nu-s rationala, ori nu-s destul de puternica.
    Eu am asteptari de la oameni, chiar daca nu le recunosc. Nici lor si nici mie, de cele mai multe ori. Cred ca mereu speri la mai bine, la mai mult si la mai frumos, chiar daca o tii adanc in interiorul tau, ca in felul asta sa nu fii lovit prea fatis si prea tare. Nu ma cred in stare sa ma invat sa nu mai fiu asa. hmm...cu toate ca n-ar fi deloc, deloc rau

    RăspundețiȘtergere
  10. Stefana, eu una nu consider ca imi folosesc forta sa nu am steptari (pentru ca uneori e greu sa nu ai asteptari) pentru a imi proteja sufletul de suferinta, de dezamagiri.

    Pur si simplu am inteles ca o iubire reala, o prietenie sincera..daruieste de la sine. Nici nu imi doresc ca vreodata oamenii sa imi ofere mai mult decat simt si vor..nu e vorba de teama de esec..e vorba de increderea sfanta ca acel om sta langa tine pentru ce esti, si nu pentru ce ii poti oferi..si viceversa.

    Eu increderea ca oricat de greu ar fi in unele momente, acei oameni se intalnesc cu tine la jumaate de drum, de problema, de idei, de rezolvare a conflictului, de..iertare.

    Am renuntat demult sa imi mai doresc ceva anume in general. Doar ce tine de mine si de forta mea o mai pastrez ca si pe o ambitie, mai mult sau mai putin goala. Insa in ceea ce ii priveste pe cei din jurul meu, le las totala libertate sa stea langa mine, sa mi se daruiasca atat cat simt..doar asa simt ca sunt iubita cu adevarat si mai presus de acest lucru nu mai sta nici o ambitie, nici o teama (de esec sau de suferinta), nici o vorba exterioara aruncata in vant cum ca as fi naiva sau ipocrita.

    in fond..ce stiu ei..cei carora nu le pasa?

    RăspundețiȘtergere
  11. Cat despre teama ta de a nu recunoaste celor dragi ce iti doresti (nu de la ei..ci doar sa le spui fata in fata, sau prin scrisori, ce te face nefericita)...eu cred ca e pur si simplu o problema de incredere.

    In tine si in ei.
    Or cumsa te mai simti 'acasa' daca nu gasesti calea prin care sa iti eliberezi sufletul cu adevarat - in splendoarea lui brutala, uneori lasa, alteori frustrata, timida, trista, etc - celor dragi?

    RăspundețiȘtergere