vineri, 15 iulie 2011

Joker's face

Este ciudat cum cel putin in fata mea nu a reusit nimeni, desi a pandit destul de mult, sa imi spuna ca vreau sa par ce nu sunt.
Am gura mult prea sloboda (cand ma cert, ca in rest e destul de in frau desi altii nu prea ar crede pentru ca oricum, o slobod eu voluntar destul de des ) si nu prea dau doi bani pe imaginea mea (de om prea curios, de cu nasu pe sus, de dur, de incapatanat)si prea greu le dau altora dreptate - incat sa poata cineva avea sansa sa imi spuna ca sunt un personaj ipocrit...pe fata. Ca pe portita din dos, sau de sus de la etaj..ne putem rahati in capul oricui in voie. Pe fata, ai nevoie de mult curaj insa. Inconstienta nu prea se pune pentru ca ne consideram oameni mari..si astfel de oameni mari ar fi chiar exceptia de la regula.

Insa, ca sa compenseze aceasta incapabilitate (cred, este destul de frustrant)- x si y ajung sa imi tranteasca (cand raman fara argumente) - un 'te supraestimezi' cu aer de 'telectuali.
Sincer m-am gandit initial daca nu cumva au impresia ca imi servesc aceeasi moneda...insa..x si y nu-s chiar atat de 'telectuali.

Asa ca dragii mei, daca indraznesc, eu, personajul, sa fiu incapatanat, imbracat alandala, sa zic pe fata 'da, am mintit acu 2 minute si desi nu ma intrebi simt eu nevoia sa iti spun' sau 'stiu ca am urlat la tine dar asta nu este mai grav decat faptul ca ai crezut ca imi bat joc de tine cand eu glumeam si cand eu chiar tin la tine cu adevarat' ...sau 'este adevarat ca am ras de tine cand te-ai balbait la prezentare si chiar daca nu am ras cu rautate, ci de comicul situatiei..recunosc si consider ca ti-ai meritat-o pentru ca stiu ca ai tras chiulu' tot cat ai putut' ..etc.

Cred eu, e dezarmant felul meu de a fi si de a spune ce simt. Stiu eu, sunt extrem de incapatanat. Dar tot eu mai stiu ca putini ma cunosc cu adevarat..si nu de dragul ego-ului meu..ci taman din vorba aia :

'Cand inimile sunt indepartate, oamenii urla prin cuvinte si vorbe pentru ca nu stiu cum altfel sa comunice'


Iar cand urli, urli (de nervi, de orgoliu, de teama, de ciuda etc.)..nu de comunicare. Nu de intelegere. Nu de silinta de a comunica cu adevarat. De kiki. De miki. De restu' lumii.

Singurul lucru pe care il accept e sa mi se spuna ca sunt un om arogant. deseori cad in acest pacat, recunosc. Nu mereu o recunosc din prima..dar pana la urma pentru ca nu suntem perfecti, la judecata de apoi ramane, zic eu, rezultanta dintre abaterile tale (de scurta durata) si urmele (de lunga durata) ale drumului general principal caruia singur alegi si hotarasti sa ii urmezi.

E usor sa trantesti un 'te supraestimezi'. E cel mai usor lucru de pe lume.
Si atunci e firesc ca daca pe tine te doare in dos de mine, sa ma doara si pe mine exact in dos (si nici macar atat) - de 'te supraestimezi'-ul tau.




In alta ordine de idei, hai sa va explic eu cum sta treaba cu a fi rebel. Rebel nu este acela care se drogheaza, bea pana cade sub masa sau isi lasa parul lung ca sa..ce? (daca chiar ii place e una...dar stim noi ca nu toti o fac pt ca le place si mai mult pt a demonstra ceva..de ce?)
En fin..ca sa nu mai trag mata de coada, un rebel este acel om caruia nu ii pasa ce cred despre el oamenii carora nu le pasa de el cu adevarat.Deci da, sunt un rebel. Zic si fac ce simt, oricat de prost ar da uneori pe ecran, sau nu.

Vivat 'Steve Miller Band' ca fain o zice in felul lor, fara sa-si scoata plamanii afara (asta doar ca fapt divers, na!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu