joi, 1 septembrie 2011

Tentatia (Confesiuni - part 1)

Fantastic, domnule, cum nu pot sa-l suport pe inginerul-erou al cartii. Si extraordinar cum nu pot sa renunt la carte. De fapt, niciodata nu am reusit nici macar sa sar cateva pagini de descriere sau de latenta. Din nu stiu ce respect tampit (caci nu imi vine alta expresie in minte la aceasta ora), am considerat ca daca omul a scris cartea pana la final, atata pot sa fac si eu - sa o citesc pana la final. Apoi, sa-i multumesc pentru sinceritatea (constienta sau inconstienta), sa-l salut si sa trec mai departe. La alta carte.

Mereu am simtit cum ma imbogatesc citind. Unii spun ca desteptul invata din greselile altora, pe cand prostul din greselile lui. Uneori sunt desteapta, alteori sunt proasta. Categoric! Inginerul nu se considera mai prejos decat un geniu. Un geniu al betoanelor si al capacitatii de a ignora lucrurile pe care nu le poate controla. Si aici intervine o catastrofa. Dupa jumatate de secol trait in berbecie, se indragosteste. De o tanara mai putin fecioara decat toate femeile sale intalnite pana atunci. Mai putin fecioara pana si decat evreica care il iubeste de ani de zile in secret. Evreica tacuta, directa, pe numele sau spinos Mandripora. Mandripora, care considera ca nu merita sa aiba o identitate clara datorita abuzului trait in copilarie, in lagar. Mandripora, care isi resemneaza singura soarta si care se confenseaza noaptea zanelor pictate pe tavanul casei burgheze, deasupra patului sau imens si rece.

Zilele trecute mi s-a spus ca evreii sunt ca si moldovenii. Or extraordinar de prosti, or extraordinar de isteti. Bineinteles ca nu am fost de acord, insa nu m-am revoltat afirmatiei si totodata am pus-o la cutie. Mai demult pusesem la cutie ca oltenii sunt prosti ca noaptea. Din fericire insa, nu pot sa spun ca am aprobat vreodata acest aspect. Cel mult m-a amuzat. Si sunt mandra de asta, desi nu este usor sa o recunosc. Inca.

De oricate tare morale ar beneficia inginerul meu (este cazul meu prezent, este studiul meu), ma surprinde in fiecare ipostaza faptul ca nu minte. Ca omite, da. Dar cand este intrebat nu minte. Dupa o criza a profesoarei care are loc la manastire, urmeaza repercursiunile si bomba finala : de ce nu mi-ai spus? Inginerul isi bea in tihna cafeaua adusa de Mandripora si ii raspunde : pentru ca nu m-ai intrebat. As continua eu : pentru ca nu a avut curajul sa il intrebe. Ma scuzati, denaturez povestea cartii. Profesoara nu l-a intrebat niciodata de ce. Doar s-a crizat, ca sa o spun pe romaneste. Caci in ziua noastra gasesti cu greu o expresie elaborata si distinsa. Nu mai avem respect fata de limba romana. Limba profesorului meu, bietul, devine din ce in ce mai mult o unealta si atat. Ce arta? Ce mod de a iti picta gandurile? Ce pasiune?

Se spune ca atunci cand calci peste iubirile celor morti, acestia se rasucesc in mormant. Daca m-as fi indragosti de un rrom la viata mea, s-ar fi rasucit tata in mormant?

Salonul de joi reprezinta scena de teatru, unde desi fiecare personaj isi joaca rolul intact, este descoperit. Grimase de o secunda, priviri pe furis, ganduri fulger, pleoape coborate, completari nespuse, amortiri sufletesti - toate acestea ofera spectatorului o imagine clara asupra relevantei intre faptele descrise anterior si faptele rezervate molfaind prajitura taciturn si elegant, ca sa nu-si muste limba. Inginerul este mai tot timpul absent. Si nu, nu ma refer doar la perioada in care isi mutase ciolanele obosite cu totul in mansarda. Nu ma refer nici la perioada in care ii propusese profesoarei sa doarma separat. Era absent in orice ipostaza. Prezent era doar fizic, pana cand se hotara brusc sa scoata cainele la plimbare. Sa caute un telefon, sa ii asculte vocea calica in cuvinte si sa taca. Nutrea sa simta nevoia macar o data pe zi - sa taca. In rest, tacerea sa venea din inertie. Inertie a carei valoare o stia pastra constanta si o subjuga cu lema perfecta. Cu formula inconfundabila si neatinsa de ani. Ignoranta.

Da, inginerul nostru erou (caci daca ai citit pana acum, a devenit si obiectul tau de interes) suferea de un pacat capital. Indiferent cata viata ar fi jucat in jurul lui, ramanea pasiv. Indiferent cata viata i se gudura la picioare, el cauta tot un telefon. In general numarul apelat il .(teleporta)... la o discutie uni-laterala cu betoanele, cu un coleg pe care il admira si invidia totodata, cu podul transversat in Instambul, cu interesele comisiei de evaluare. Dar de cand se produsese catastrofa, numarul apelat primise o identitate. Era numarul rosu, ca sa-i spun asa. Un numar care forma adresa spre sentimentul de 'a tacea'.

Intreaga carte graviteaza haotic in jurul unui As. Tentatia. Insa pana nu ai invatat sa fii sincer cu adevarat fata de tine, fata de slabiciunile si de calitatile tale..nu ai sa intelegi nimic din carte. Caci aceasta carte ignora nevoia ta de a te ascunde dupa un portret in spatele oglinzii sparte. Nu nu...ea nu-si tradeaza locul si ramane acolo..in cioburi.


ps: Care e pacatul tau capital in jurul caruia graviteaza intreaga ta viata?

6 comentarii:

  1. "Desfacut, zmeul - o floare cu tulpina subtire
    Care urca si poarta, poarta din ce in ce mai departe si mai sus


    Dorul din piept si din picioarele intepenite
    Si fata si inima pierduta in privire a celui care-l inalta
    Pana cand sfoara se rupe si - separat, euforic -


    Zmeul isi ia zborul, de unul singur, o intamplare de vant."


    Seamus Heaney

    http://frunzedeartar.blogspot.com/2011/08/lantul-uman-de-seamus-heaney.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a ramas in cap intrebarea din final, de cand am citit prima data. Inca nu stiu ce sa(-mi) raspund.

    RăspundețiȘtergere
  3. :)
    Tocmai acum ma mustra un prieten ca nu e corect ce fac eu. Pretind răspunsul altora la propria-mi confesiune, fără sa ma obosesc și eu sa răspund :)))

    True.
    Hai sa încep eu atunci, poate îți trezesc curajul, draga mea.

    Pacatul meu capital este incapatanarea. De aici se trage aroganta, in special..si uneori superficialitatea.
    Sper ca nu e cazul sa explic de ce si cum :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mada..nu inteleg relevanta comentariului tau cu subiectul articolului. Ajuta-ma, te rog :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot nu stiu ce sa raspund, fiindca alegerile, de obicei, sunt greu de facut. Mi se pare ca am prea multe, si nu stiu care ar fi pe locul intai. Neincrederea in sine? Aroganta cu care judec prea repede unii oameni? Lenea (intr-un sens mai special)? Lipsa vointei?

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca lipsa vointei duce la a simti ca nu ai incredere in tine.
    Curajul sa ai incredere in tine...

    RăspundețiȘtergere