miercuri, 14 septembrie 2011

Singuratate. Pentru ca florile nu au amintiri..

Zilele acestea m-am gandit intens la o fraza care mi-a trecut, aievea, in cale. Daca as fi o floare de zi.

Am primit si un raspuns. Pentru ca florile nu au amintiri.

Cu totii adunam poveri de-a lungul vietii si trebuie sa le ducem cu noi, oricat am reusi sa lasam in urma..caci boala care incepe cu U nu poate fi chiar atat de programabila. Uitarea.

Uneori inchid ochii si imi numar pe trup timpurile. Cicatrici, saruturi, mangaieri. Uneori rani pe jumatate deschise. Alteori rani pe jumatate inchise. Si mi-e dor. Mi-e dor de ce mi-as dori sa mai fie, si mi-e dor de ce mi-as dori sa nu fi fost.

Zilele acestea toamna m-a scaldat in melancolie calda. Usor insomnie, usor somn profund. Am citit mult. Gandurile altora mi-au tinut de foame. Povestile altora mi-au cantat romante. Firul amintirilor s-a desprins natural si totodata salbatec. In galop, caci nu mai am timp de ele ca si altadata.

Probabil ca doar am crescut intre timp. Posibil totusi sa fi pierdut pur si simplu teren in sufletul meu.

Eu cred! Cred cu toata fiinta-mi, ca fiecare intamplare a vietii isi are rostul ei atunci cand ramane la rang inalt in seria amintirilor. Cu liberul arbitru cu tot! Fie ele frumoase, sau mai putin frumoase. Fie ele dure, sau moi.
Si atunci le imbratisez. Fie ca sunt netede, sau au spini. Le trec prin mine in repetate randuri si uneori le ud. Cu multa sare. Sa nu le dezhidratez.

Imi multumesc apoi. Imi multumesc ca le-am fost de furtuna, casa. Inca o data. Probabil ca le e dor si lor sa ma traiasca. Sa nu uite cine am fost. Caci am fost, si nu mai sunt.

Pentru ele acum sunt o simpla amintire. Ma pot detasa. Sunt detasabila.

Pot face diferenta!

Singuratatea este apriga in schimb. Cand nimeni nu ne hidrateaza, fie si cu apa fara sare..murim incet. Asa cum mor si amintirile. Unele insa supravietuiesc timpurilor, chiar daca pe un post limitat, in trecut.

Singuratatea, din fericire, sau din pacate..nu ne lasa sa ne detasam! In singuratate amintirile nu mai pot pierde teren. Castiga in schimb mai mult decat e necesar. Si atunci e grav, caci tu insuti risti sa devii o amintire fara amintiri care sa-ti duca dorul.

Spune NU Singuratatii. Imbratiseaza viata din jurul tau.

2 comentarii:

  1. Dar eu am amintiri cu o floare, ce o tin cu incapatanare intr-un raft, dupa ce a fost plimbata jumatate de tara. M-am gandit deseori s-o sfaram intre palme, gandindu-ma ca poate asa ma eliberez si de trecut...
    Deci ea nu-si aminteste. Iar eu sunt pe cale sa (accept) ma impac cu el. Trecutul.
    S-o sfaram?

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm..
    Ai simtit vreodata vibratia muntilor? Ca si cum ai fi intr-o stransoare-nestransoare vie? Ca si cum vaile ar incerca sa iti transmita mii de informatii printr-o singura pala de vant?

    Eu numesc asta chemarea materiei. De fapt, a energiei stocata in materie. In obiecte, daca vrei.

    Floarea ta e ca si o cutiuta cu amintiri. Insa este vie, caci nu e doar imagine in creier sau imagine-miros, sau imagine-culoare...ci e vie! E materie vie, chiar si asa uscata. Iti asterne dimineata cand te trezesti si ziua cand treci pe langa ea, informatii cu forta. Fara nici macar sa te afli in starea aceea salvatoare de melancolie..

    Eu ma tem si de obiecte, caci sunt sursa de energie. Poate ca mai fade..dar energie. Urme de energie, daca vrei. Dar energie. Si nu energie din tine..ci din exteriorul tau. Si desi exista si obiecte-cutiute-cadouri pozitive, unele astfel de surse de energii exterioare nu sunt compatibile cu tine. Caci desi floarea ai purtat-o tu, ea a adunat informatii din mai multi oameni, perspective, situatii. Si atunci sunt periculoase. Si atunci le-ai putea purifica arzandu-le..sau aruncandu-le in rau.

    Indepartandu-le de tine, de fiinta si de trairile tale. Fie ele trairi prezente sau amintiri..dar din tine, nu din exterior!

    Eu asta stiu sa fac cu ele. Sa le ard sau sa le arunc. Si nu le simt lipsa si nu ma fac sa ma simt mai putin puternica. Pentru ca am puterea sa recunosc ca unele surse de energii sunt vampiri energetici. Cum pot fi si unii oameni de altfel..dar despre asta, altadata :)

    RăspundețiȘtergere