joi, 7 februarie 2013

Chemarea muntilor

M-a ajuns iarasi dorul de natura mea draga!
Uf, imi amintesc cu atata jind cum eram in copilarie. Un mic mare om cuceritor al salbaticiei din jurul casei. Mereu aveam ceva de explorat, de descoperit, de redescoperit...
Apoi, cu timpul am inceput sa ma cert cu timpul tot mai des, reusind sa evadez in natura tot mai rar. Si nu este vorba ca ma bucur mai rar de natura, doar ca orele in care ma bucur de natura imi raman tot mai putine! Evadarea mea ce odata imbratisa o intreaga vacanta de vara, iarna si primavara...acum a saracit la doar cateva zile legate una de alta si..atat!
Zile in care mai nou daca nu e ger, ploua, daca nu ploua, ma doare maseaua, daca nu ma doare maseaua - ma doboara oboseala acumulata.

Si cum sa nu-mi fie drag si dor de muntii mei pe care ii asaltam facandu-mi cazemata cu ceilalti copii? Cum sa nu tanjesc cu sufletul palpitand de bucurie spre zilele insorite in care acompaniam raul pe bicicleta si ma infruptam hulpav din fructele proaspete de la marginea gradinilor intalnite in cale?
Cum sa nu imi fie dor de spatiul in care betoanele sunt muschi molcuti de iarba si trifoi, blocurile comuniste sunt brazi falnici si foioase aplecate de vant, mirosul imbacsit din statii si gara este mireasma imbatatoare de lacramioare si fan uscat sau iarba proaspat cosita?

Acolo unde graba de peste zi se transforma in joaca pe coclauri, pranzul accelerat se dilueaza in taifasuri prelungi sub merii infloriti si vita de vie care abunda de viata, forfota cotidianului si orelor de varf se infunda in ciripitul pasarilor si adierea vantului razlet...acolo spre locul in care sufletul meu tanjeste zi de zi cu o foame aproape frenetica...acolo va fi pe veci casa mea.

Shht...ii aud. Aud muntii cum ma cheama.
Mai trebuie sa cresc putin si apoi...apoi promit sa ma pierd cu totul in ei. Sa ma afund cu totul in padure, de drag cerul fie cristalin, fie cenusiu, fie auriu imi este si imi pleaca...cand e, cand nu e..acum, cand inca sunt mica.
Lasa!
Cresc eu iar mare!


Ah, cat de hulpav ma framanta dorul
Cat de tare arde-n piept fiorul
Iar ma cheama muntele sa-l caut
Iar, padurea imi suspina grauri..

Tample obosite din cenusa veche
Tumultul de seara din oras si rente
Imi alunga gandul de suspina doina
Imi viseaza lume printre brazi, aidoma.

Strigat de sirena sparge dimineata
Alertand gazeta, se ridica ceata
Ah, cata splendoare e acum la munte
Ah, cat de racoare, sufletul imi canta!


Zid inalt si rece ma incarcereaza
Socotind profituri, ma abandoneaza
Nu m-atinge vantul cu duioase soapte
Nu-mi scuteste creierul de vise moarte.

Ah, cat de fierbinte ne otravim vara
Pe betoane crunte ni se-afunda calea
Si zambind militaresc de ochii lumii
Am uitat de noi si am cedat minciunii.

Pranzul de ocazie printre ganduri mate
Uita sa tresalte visuri spre departe
Limitati de legi, asaltati de moda
Am ramas acizi, cu-n cuier de proba.

Merii infloriti, vita-prinde-viata
Iarba incalcita, zorii de verdeata
Flori multicolore, calcai nud si moale
Ropote de ploaie ce se lasa-n vale..

Crampei de lumina netezind frunzisuri
Cer zemos-cristal ascunzand abisuri
Fan de flori uscate proaspate, gatite,
Miros de imbata si cruzimi dospite..

Muschi molcuti in iarba proaspata cosita
Ce imbie viata sa fie vestita
Vanturi de poveste care pot sa zboare
Vesnicii de veacuri, culori, arta rara..

Spre locul in care iar ma cheama dorul
In muntii cei trainici, unde tragi zavorul
Lucrurilor moarte, sterse, suparate..
Spre natura-mi draga voi porni indata!..

..Gand din gand sa fie lungul drum spre casa.
Unde ma asteapta dragostea de viata..
Furtuni sa m-ajunga, traznete sa-ncrunte
Voi ajunge teafar, chiar tarziu, in munte-mi!



2 comentarii:

  1. Asa frumos ne-ai descris zona in poezie:X...Dorul o fi de vina;):*

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie ogoit dorul ăsta cât de repede.

    RăspundețiȘtergere