duminică, 7 aprilie 2013

Şairam şi legea junglei


O seară toridă se naşte vremelnic
Iar luna de roşu aprinde scântei.
Când mama bolnavă se luptă amarnic
Pătrunde în viaţă Şairam, pui de lei.

O, biată făptură, orfană rămasă
Crescută la sânul altei leoiace,
Împinsă de puii ai mamei odrasle.
Când regele leu a zis, se şi face.

Pe-o parte hrănită, pe alta uitată
Şairam se învaţă să stea la distanţă.
E doar renegată, mai neimportantă,
Vânează de mică, cu mare speranţă.

Visează s-ajungă în timp, altă haită,
De alţi alţi lei stingheri şi singuri ca ea
Iar într-o seară se lasă purtată
De simţuri, de foşnet, de noaptea cea grea.

Prin bezna savanei pândeşte o fiară,
şairam se trezeşte străpunsă de colţi.
Iar blana-i frumoasă ca raza de soare
Pătată-i acum de sânge şi bălţi.

Se zbate amarnic. Instincte febrile
Doar luptă-ntre gheare, zadarnic destin.
Aproape e oarbă şi muşcă-neştire
S-ajungă în viaţă departe de chin.

Apar şi trei lei, mai tineri, mai fragezi,
Cea care lovise era mamă lor.
Şairam reuşeşte strâmtorii să scape
Şi-apoi îşi izbeşte privirea în gol.

Ah, răgetul falnic savana apasă
Renaşte prin sânge vărsat, vânator.
Când fiara atacă, atunci se şi naşte
Instinct de-apărare, un nou prădator.

Puii se sperie, Şairam se retrage
Lăsând-o în urmă pe mama turbată.
Iar de acum nici nu mai trage
Să caute haită de gheare aflată.

Se crapa de ziuă. Şairam se opreşte.
Începe să-şi lingă o rană deschisă.
Iar când s-aţipească, departe zăreşte
O siluetă zveltă, de intrigi menită.

Ar vrea să dispară, ar vrea să şi vină
O altă făptură să fie cu ea.
De teamă, răcneşte cu glas de felină
Dar leul cel tânăr deja ajungea.

Se lasă pe spate, apoi se răstoarnă,
Cu greu se ridică spre-a-ntâmpina.
Ameninţă-n privire şi cu furie toarnă
Toată durerea, tot ce-o cutremura.

Leul se-opreşte la cinci paşi distanţă
Priveşte cu-atenţie mişcările ei,
Apoi se aşează. E plin de speranţă
Şairam se linişteşte şi-ascunde colţii grei.

Răpusă de durere, după priviri complexe
Adoarme obosită sub ochii celui nou.
Când pleapele-şi deschide, alăturea găseşte
O pulpă de gazelă zăcea sub botul său.

Din prim instinct se-nfruptă din carne şi din sânge
Apoi îl cată-n jur pe bravul peţitor
Iar când nu îl zăreşte, de-a roata-ncepe-a merge
Parcă dansând o taină a leilor amor.

Revine pe-nserate, când ea îngreunată
De răni, de amăgire şi nouă aşteptare
Cu drag visa profund şi neîncrâncenată.
Trec zile-n şir şi-aduc leoaicei întremare.

Felină fiind de fire, se unduie viclean,
Atrage leul tânăr cu pletele bălaie
Se joacă, îl aţâţă. Aproape e uman
Cum se-mpletesc sălbatic, se mângâie-n văpaie.

Acum Şairam vânează şi leul se înfruptă.
Au haita lor, din doi, şi-un petic de imperiu.
Leul e iubitor şi aprig e în luptă
Când multele hiene atacă în asediu.

Din dragoste-ncleştare şi din sămânţă vie
Stă scrisă legea firii la toţii pe pământ.
În pântecul felinei dă floare de pruncie
Şairam renaşte iar prin matern legământ.

Dar, vai, nenorocire! Leoaica cea turbată
Cu puii care-acum erau voinicii ei
De foame renunţau la jungle-amanetate
Căci seceta alungă pe lei, spre râuri, văi.

Şairam simte prezenţa colţilor ce-odată
Se încleştaseră adânc în carne şi în os.
Ah, grea era. Şi iată, slăbită şi-ncordată
Prin răgete îşi cheamă voinicul cel vânjos.

Pe viaţă şi pe moarte se luptă cei trei fraţi
Cu viitorul tată, mascul feroce, mândru,
Când mişeleşte, mama, în lipsă de amanţi
Încearcă s-o răpună..dar el îi simte găndul.

Leul se năpusteşte să-şi apere consoarta
Când, cei trei fraţi îi sar cu toţii la gâtlej.
Şairam, în neputinţă, e iar nenorocită
Şi cată să-i surprindă privirea în vârtej.

Flanicul leu o-ndeamnă să se îndepărteze
Să-şi ducă puii-n pântec departe de măcel,
Ca sângele-i de viaţă să nu se-nstrăineze
Perpetuându-i fiinţa prin gene şi prin fler.

O, vai! Nefericita! E mamă şi iubită.
Nu poate nici să lupte, dar cum să-l părăsească?
De mică însemnată, orfană, pustiită,
Să piardă pe vecie ce-o viaţă-o să iubească!

Dar gata! S-a dat legea, destinul le stă scris.
Şairam se-ndepărtează cu inima amară.
S-aştepte şi ea moartea îi este interzis,
E viitoare mamă şi nu mai e fecioară.

Şi merge, merge, merge. Cât timp şi până unde
Nu ştie şi nu-ncearcă să afle de pe-acum.
Când va simţi că-i timpul, pe jos se va întinde
Şi după ce va naşte, va şti pe care drum.

Ah, ce minunăţie, ce ochişori zglobii!
Stă laptele să curgă, Şairam îi alăptează.
Are doar haita ei, iar ea va urmări
Să crească amândoi. Viaţa lor şi-o cedează.

Cum poate să-i alinte, să-i mângâie pe creştet,
Cu drag să îi hrănească, privindu-i cu blândeţe,
Îi amintesc cu drag de leul acum veşted..
Dar bucuria lor o scot iar din tristeţe.

Încet, încet, se-anunţă timpul spre drumul nou
O cheamă râul rece să îşi hrănească puii.
O turmă plină ochi de bivoli pe platou
Le va asigură mancarea. Altă scăpare nu e.

Dar greu e să vâneze cornute răzvrătite.
Vlăjgane şi în turmă se ţin şi se adună.
Zi după zi încearcă, ia aminte
Pândeşte încordată un bivol să răpună.

Când într-o zi aleargă un june rătacit
O bivoliţă-apare şi-njughie pe la spate.
Şairam e disperată şi repetat, succint,
Atacă, se retrage..atacă pe-altă parte.

S-o vezi cum nu renunţă şi-nşfacă micul bivol!
Apoi ameninţată de coarnele-ascuţite
Dă un ocol strategic şi-aşteaptă-n gol, domol,
Să prindă noi ocazii cu gust de reuşite.

În luptă, două mame dau tot ce-au mai puternic
Una să îşi salveze unicul ei odor,
Alta să îşi hranească pe cei doi pui, mai trainic.
Stă scrisă legea junglei: se apără, ucid, sau mor.

Înfrântă, se întoarge la puii săi cei fragezi.
Nici astă seară nu le-a adus nimic.
O prind de coadă, de urechi. Sunt tot mai ageri.
Şi încontinuu îmbărbătând-o, pe gât o ling.

Şairam din nou vânează. E seara mult prea lungă.
De nu se va hrăni, nici lapte nu va da.
Perseverent vânează, asiduu stă la pândă.
Pe viaţă şi pe moarte acum se va lupta.

Aproape reuşeşte să îi străpungă pulpa..
Dar, vai! Ce se aude? Un scâncet de pui lei.
Când capul îşi ridică, pe dat' zăreşte-aripa
Un răpitor de sus, atacă puii ei!

Aleargă-ntr-o suflare spre cuibul părăsit,
Din doi, unul pierise şi urmă de el nu-i.
Cu mult îndurerată se-apropie grăbit
De celălalt rămas şi prinde ceafa lui.

Îl duse-aşa un timp, puiul îi suferea.
Îl linge peste tot, îi caută pricina.
Plăpânda lui coloană acum ruptă era..
Şairam e sfârtecată! Nu-l mai poate salva.

Îl ia de jos o clipă, o clipă să-l mai ţină,
Apoi îl lasă liber, doi paşi înaintează.
Se-opreşte înc-o clipă, speranţă să-i reţină.
El plânge şi nu ştie că mama îl trădează.

Nu-şi mai întoarce capul, porneşte înspre râuri.
Puiul se zbate-amarnic! Nu poate să se mişte.
De sus, e răpitorul - îi va sfărşi destinul
În ghearele de piatră îl prinde mişeleşte.

Când ultima suflare, în spatele-i, în urmă,
Din pieptu-i străveziu şi fraged pui de leu,
Îşi dă în chin, orfan şi părăsit de mumă,
Şairam îşi descleştează fălcile-i cu greu.
...............................................
Un răget fără nume, cumplit, fără de ţintă!
Iese turbat, sălbatic, cutremără spre cer.
Să fie oare doar pur instinct de luptă..
Or un reproş amarnic mişeilor de zei?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu