miercuri, 13 mai 2015

Despre cum sa te lafai in lux cand altii mor de foame


Buna dimineata cu nori aducatori de ploaie!

Tot mai tare imi vine sa ma indepartez de lucrurile materiale.
Imi amintesc ca mai demult cineva spunea ca nu poti sa iubesti cu adevarat viata bogata spiritual daca nu ajungi ca efectiv sa urasti pe cea bogata material.
Mi se parea exagerat, gratuit, de ce sa ajungi sa urasti ceva cand poti doar sa iubesti altceva...dar uite ca tot mai mult ajung la acele vorbe.
Tot mai mult ma resping bijuteriile, hainele mai scumpe decat e musai, banii aruncati la terase, obiectele pe care nu le folosesc cel putin de cateva ori pe saptamana/luna, tehnologia brizz brizz-uita pana la refuz, cuvintele pompoase, gesturile arogante si ma revolta atunci cand un om se considera mai presus decat altul, caci chiar daca e in avans cu doua etaje, putea la fel de bine - oricat de mult s-ar fi straduit -  sa fie inca la parter. Pur si simplu.

Desi am trait atatea, am vazut si am auzit atatea...inca ma doare atat, dar atat de tare cand un om singur trece pe langa mine cu o privire haituita, simtindu-se ca un caine jigarit si uitat..cand eu poate imi regasesc linistea in bratele celor dragi, zambetul in compania prietenilor or pur si simplu multumesc in gand pentru toate cele pe care le am. In acel moment ma simt cel mai mic om de pe pamant, cel mai neputincios, cel mai (da, dragul meu P.) ticalos si pasiv.

Si cand citesc ca rochia Monicai Lewinsky a fost cumparata cu 1 million de dolari, un penar (un simplu penar) costa peste 500 E doar pentru ca este de o anumita firma, o taxa de la restaurant tocmai a depasit 40.000 E pentru o consumatie de cateva ore (cateva ore!) ...simt cum fierbe sangele in mine.

Cum?
Cum?
Cum poti sa te lafai in lux cand altii mor de foame?
Fie si tu, cel care donezi nenumarati bani lunar, zilnic...cum poti? Cum poti purta o camasa a carei valoare se ridica la pretul unei mese saptamanale pentru o familie ..jigarita, haituita...sau pentru un om atat de singur si al nimanui care priveste cu atata jind spre doi tineri indragostiti care se tin de mana!
Ok, sunt ticalos si pasiv, chiar daca uneori reusesc sa ies din acest confort pentru a intinde o mana sau macar un zambet (doar eu stiu cate vorbe calde mi-au incalzit sufletul de-a lungul gerului vietii) ...dar cum as putea sa nu urasc bogatia materiala?
Si daca odata, aurul si argintul erau reperul luxului...acum doar faptul ca nu sufar de singuratate, de foame, de sete, ...a devenit un lux pentru mine. Probabil singurul lux pe care pot sa nu il urasc. Probabil ca tot ce este peste, in fond devine un lux.

In alta ordine de idei, pentru voi, cu drag.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu