miercuri, 23 noiembrie 2016

Fragment



Într-o societate de consum sufocată de fuga după mai mult, fără a necesita însă mai mult, piesa de teatru ,,Dedesubturi’’ încerca să reamintească oamenilor că poate ar fi nevoie să aibă mai multă grijă de adevăratele lor necesităţi şi dorinţe, indiferent de ceea ce este la modă, căci moda în sine ar putea reprezenta, în fond, o reclamă agresivă spre un stil de viaţă dictat şi limitat. Scrisă de un profesor universitar modest, opera atrăsese prima dată atenţia tinerilor actori amatori din grupul Piţigoi şi aceştia reuşiseră, prin diverse legături de influenţă, să realizeze punerea sa în scenă în sala cea mare a Teatrului Naţional, în colaborare cu unii actori consacraţi, care fuseseră impresionaţi nu atât de ideea profesorului, cât de avântul deosebit de viu şi de tineresc ai celor care considerau important să o promoveze.



***
În câteva momente se trase cortina și în fața lor apăru un pat imens cu baldachin, o noptieră pe care erau așezate câteva cărți, un pahar alb de porțelan, o farfurioară cu fursecuri apetisante și o lampă retro stinsă, iar lângă noptieră trona împreună cu un scaun un birou dezordonat și încărcat cu diverse foi, manuscrise, caiete, stilouri, printre care și o mașină de scris portabilă recondiționată, o Princess 300, în fața căreia se afla o fereastră mare întredeschisă, parțial umbrită de draperia grea. În surdină se auzea o arie de Chopin, lumina difuză avea o tentă roșiatică, la fel ca și culoarea draperiei, iar podeaua era acoperită cu un covor persan de lână cu modele diverse și culori discrete.
Armonia încăperii fu brusc întreruptă de un bărbat înalt și corpolent, îmbrăcat într-un halat lung de casă, care avea nasul cârn, început de chelie și sprâncene stufoase, sub umbra cărora sticleau ochii închiși la culoare și ușor conturați cu dermatograf, mișcându-se fulgerător în toate părțile, în tandem cu mâinile pe care le frământa necontenit.
-Extraordinar! Sunt determinați să mă aducă într-o situație imposibilă! De ce nu înțeleg o dată şi pentru totdeauna că nu am lipsă să ies din casa și din curtea mea, din biblioteca și din liniștea mea? De ce caută să mă forțeze prin fel și fel de tertipuri să ies la lumina reflectoarelor stupide și triste, care nu vânează altceva decât știri de senzație poluante și agasante? Și ce să le și povestesc? Despre ce și cât anume îngurgitez la micul dejun, despre stiliștii la care nu apelez niciodată, despre motivele pentru care prefer o viață de pustnic, despre problemele mele din copilărie, or despre femeile care au trecut prin patul meu? Ah, lume indiscretă și flămândă de bârfe de doi bani! Impertinenților, scroafelor, generație de copy-paste, târâturi și căpușe ambulante ce sunteți azi și mâine! Vouă să vă răspund la întrebări pentru că ce? Pentru că îi tâmpiți cu o perseverență mirobolantă pe tinerii din ziua de azi cu tâmpitele voastre criterii de modernism eșuat ca o vacă la malul mării? Pentru că faceți din țânțar elefant și îmbolnăviți tinerele fecioare cu un estetism de forme și dimensiuni grotești și le împingeți spre anorexie, bulimie și sinucidere, ca mai apoi să le declarați pe toate și pe toți struți Emo și lebede triste? Ah, fi-v-ar satana oaspete la masă și da-v-ar pe gât în jos toate veninurile, gogomăniile, otrăvurile și impertinețele de care ați fost și sunteți capabili! Zdrențelor, vouă să vă răspund la întrebări? Auzi, javrele, să dea pe prima pagină știrea că aș fi bolnav de cancer și semăn cu un alde Michael Jackson înainte de moarte, de aceea, chipurile, port eu ochelari mari de soare, pălărie și am trimișii mei pentru a rezolva treburile administrative obligatorii. Aș, lovi-v-ar trăznetele în moalele capului de mincinoși notorii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu