miercuri, 2 august 2017

Pe ce lume te-am adus, puiule?

Nu stiu despre voi, dar mie imi par verile tot mai fierbinti si mai agresive in ultimii ani.
Nu stiu despre ultimele stiri din domeniul incalzirii globale, nici din cel al teoriei conspiratiei - dar mie imi pare ca ne cautam scuze lacunare, evitand cu indaratnicie sa iesim din comoditatea consumerismului si turatiei in gol.
Nu stiu ce va fi, nu stiu cat si cum se va prabusi lumea, dar atata timp cat inca vad atatia oameni chinuiti si muritori de foame - simt cum imi urla vaile si muntii-mi de pacatele noastre.

Imi privesc pruncul adesea cu ingrijorare. ,,Pe ce lume te-am adus, puiule?'' Iar el, cu ochii mari si plini de lumina, ma intreaba pe mine. Nu intelege framantarile care ma macina din cand in cand tot mai aprig si mai flamand. Nu are cum, nu are sens, e timpul copilariei fara griji.

Si ce am sa ii spun cand va intelege ca acel copil de la coltul blocului cerseste bani ca sa aiba tac'su ce bea si pipa, in timp ce el se va culca flamand, probabil batut si cu siguranta nemangaiat, nesarutat, nepovestit? Am sa ii spun, am sa admit, am sa fiu judecata si bine va face daca ma va judeca. Si eu i-am judecat pe ai mei, ah, cat de mult si de usor i-am judecat. Intocmai precum o face un copil mult iubit, cu ochi senini si adormit in fiecare seara la pieptul parintelui drag.

Si imi amintesc de cum ne explica profesorul de limba si literatura romana despre modul in care sentimentele si regretele poetului se reflectau in vremea de afara, varuita printre versuri - in cerul fumuriu sau liber, in soarele cu dinti sau calduros, in apele involburate sau linistite, in iarna grea cu vanturi turbate sau colindurile copiilor marsand vioi pe poteca inzapezita si batucita. In frigul pesterii sau in luminisul din capatul padurii intunecate.

,,Esti prea prapastioasa.'', imi spune.
,,Stiu''.
Dar ce nu stiu e daca sunt asa pentru ca am eu o problema, sau pentru ca lumea in care traiesc a devenit, redevenit, prea mult - o problema. Ca rezultanta, spun.

Inca mai exista, tot mai putini, poeti ce simt frumos.
Ce ne vom face insa cand toti poetii vor avea cosmaruri si toate poeziile vor naste rezultante de foc, pucioasa si ceara?

,,Somn usor, pui mic. Viseaza o lume mai buna.
Picteaza o lume mai buna.
E unica noastra sansa.''

Aveti grija de sufletul vostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu